Un atac armat a avut loc sâmbătă în oraşul italian Macerata. Un individ necunoscut a deschis focul dintr-o maşină aflată în mers, asupra mulţimii în oraşul italian Macerata.
Se pare că împuşăturile au avut loc în mai multe zone ale localităţii, relatează BBC. Cel puţin patru oameni au fost răniţi, potrivit primelor informaţii, în vreme ce alt bilanţ vehiculat ar ridica numărul victimelor la 7. Un suspect a fost arestat în momentul în care încerca să îşi abandoneze maşina, un Alfa Romeo negru. Acesta ar fi făcut salutul nazist, potrivit realitatea.net. Presa locală a precizat că, cel mai probabil, vizaţi de atac erau imigranţii aflaţi în oraş.